Intotdeauna m-am visat mama de baiat si, ca orice alt om, imi faceam planuri si stiam exact cum vreau sa fie sarcina mea si nasterea. M-am apucat de cumparat hainite de bebelusi inca de acum cativa ani si imi inchipuiam ca la varsta noastra, din doi oameni sanatosi, repede vine pe lume un copil, dar se pare ca nu a fost asa. Inainte de Matei a fost Susanel, o sarcina oprita in evolutie la 5 saptamani, o “problema” medicala des intalnita in randul femeilor, care cumva reuseste inca sa fie un subiect tabu, ceea ce nu mi se pare normal pentru ca cu cat tii mai mult in tine, cu atat mai greu reusesti sa depasesti momentul. Ei bine acum sper ca Susanel este ingerul lui Matei si ne vegheaza de undeva de sus.
Am ramas insarcinata cu Matei printr-o minune, nici macar nu eram la ovulatie si stiu sigur asta pentru ca am fost la control cu cateva zile inainte. Adevarul e ca Dumnezeu stie cand trebuie sa vina pe lume un suflet si cum trebuie sa se intample toate. Am aflat de sarcina la cateva ore dupa ce am participat la o nastere, iar vestea m-a uimit atat de tare incat nu m-am putut opri din plans o ora intreaga. In gandul meu era “Doamne oricat ar fi de greu, te rog doar sa fie bine” si asa a fost, greu, dar intr-un final bine. Mi-a fost foarte rau pana pe la 16 saptamani, si nu, nu am avut greturi matinale, mie imi era rau toataaaa ziua, seara era apogeul, nu ma puteam misca din pat si am trait cu ligheanul langa mine pana am nascut. Dupa ce m-a lasat raul, m-au luat contractiile si incet incet sarcina mea devenea o sarcina cu risc. Prima data am fost internata la 25 de saptamani si cateva zile, cu contractii si colul uterin scurtat, am trait spaima vietii mele. Dupa acest moment am fost “imobilizata” la pat, nu faceam efort deloc, luam o gramada de medicamente (noptiera mea era mereu plina) si pana si la dus ma ajuta Alin ca sa termin cat mai repede, sa nu ma ia foarte tare contractiile. La 34 de saptamani si cateva zile am ajuns din nou in spital- iar contractii, iar perfuzii, dar de data asta aveam moralul mai ridicat deoarece Matei era deja mare, atat ca daca ar fi fost cazul sa nasc, nu as fi putut naste unde imi doream si anume la Novogyn. Dar a fost bine si de data asta si am ajuns din nou acasa. Zilele treceau si de la 36 de saptamani aveam si eu in sfarsit voie sa ma plimb, totul era perfect, urma sa nasc unde imi doream, cu Alin langa mine si natural. Nu stiam eu ca ne va ajunge acest virus Covid 19 si imi va distruge efectiv toate planurile.
La 38 de saptamani am avut ultimul control, Matei era foarte mare si capul deja nu ii mai putea fi masurat, din aceasta cauza se ivea “riscul” de a naste prin operatie cezariana. Pana la 36 de saptamani de abia l-am tinut, acum nu mai vroia sa iasa nici cum, si cu cat statea mai mult cu atat scadeau sansele mele de a naste natural. In fiecare zi ma stresa un gand: daca cumva nu o sa mai pot naste la Novogyn? Imi doream extrem de mult sa nasc acolo deoarece era un loc familiar si era singurul loc in care ma putea asista doctorita mea. Din pacate, din cauza virusului, era carantina si Alin nu mai putea asista asa ca imi doream ca macar unele dorinte sa imi ramana neschimbate.
Joi, 12 martie 2020 m-am trezit cu un gand: sansele de a naste natural scadeau drastic, Alin nu putea fi alaturi de mine si cu cat stateam mai mult cu atat (aveam eu impresia) cresteau sansele de a ma infecta cu virusul supararii si imi pierdeam sansa de a naste la Novogyn. Nu stiu daca va aduceti aminte dar acum o luna cand a inceput isteria asta cu Covid-ul parca oamenii erau mai stresati decat acum, sau mi se pare mie? In fine, am vorbit cu doctorita mea si cu Alin si impreuna am luat cea mai buna decizie si anume sa nasc fix in ziua acea prin operatie cezariana. Am ajuns sa fac cezariana, eu, persoana care imi doream sa nasc 100% natural si fara epidurala. Am decis ca e mai sigur pentru copilul meu sa nasc cu cezariana si nici nu ma gandeam atunci ca asa si era, ca am luat cea mai buna decizie pentru el. Asa ca la ora 17.00 m-am internat, iar la ora 19.40 se nastea Matei. Sincer a fost cea mai traumatizanta cezariana la care am asistat si nu mi-a fost frica absolut deloc. Atat de calma nu am fost in viata mea, dar Matei era atat de sus incat de abia l-a scos si nu a respirat un timp bun dupa ce a fost scos. Am trait niste momente groaznice pana l-am auzit plangand si efectiv timpul s-a dilatat, iar cand i-am auzit pentru prima data plansul a fost incredibil, parca ireal si am plans atat de tare incat se scutura masa cu mine. Cand l-am vazut pentru prima data am zis: “semeni cu mine cand eram mica”, au urmat o tura mare de pupici, dupa care mi s-a rupt filmul.
Nasterea mea nu a fost deloc asa cum am visat, nu l-am avut alaturi de mine pe Alin si nu a fost pe cale naturala, insa a fost in locul in care mi-am dorit si cu doctorul pe care l-am ales. Sunt impacata pentru ca in cele din urma cel mai important este ca suntem sanatosi si ca am scapat cu bine.
De acea indraznesc sa va zic viitoare mamici: incercati sa nu va fixati pe planul de nastere pentru ca e foarte greu dupa daca ramai dezamagita si intelegeti ca cel mai important este sa fie bebe si mama sanatosi. De asemenea, alegeti-va un medic in care sa aveti 100% incredere si tineti cont si de parerea lui.
Pe aceasta cale as vrea sa ii multumesc inca o data Lui Dumnezeu pentru Matei – darul Lui Dumnezeu; lui Alin care a fost umarul pe care am plans, cel mai grijuliu sot si acum cel mai devotat tatic (fata tine si sa vomez imi era mai greu) si doamnei doctor Dana Vaida care a fost alaturi de mine inca de dinainte sa existe Matei si mi-a ascultat toate supararile si ingrijorarile si mereu m-a ajutat. Nu in ultimul rand as vrea sa ii multumesc domnului doctor Sbirciu, moaselor Ramo si Roxi, asistentelor de la neonatologie, doamna Violeta, doamna Eli si Ancai, doamnei doctor Farcas si doamnelor de pe terapie intensiva, in mod special tie Erica si doamnei doctor Laslo si tuturor celor care fac parte din personalul medical si auxiliar al clinicii. Toti cei de la Novogyn m-ati facut sa ma simt ca acasa si mi-ati oferit o experienta cat se poate de frumoasa in conditiile in care ne aflam.
Minunatele fotografii de la nastere au fost facute de catre Adela Anca, iti multumesc enorm Adela, sunt minunate si ma bucur ca am reusit sa facem asta, era chiar culmea ca eu sa nu am fotografii de la nastere, nu ?! 😊)
Sa fim sanatosi si sa ne vedem cu bine!
Deni
